ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cântărețul și compozitorul Tudor Gheorghe a primit, marți seară, din partea Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR), titlul de ambasador al tradițiilor și identității naționale pentru întreaga activitate desfășurată în slujba României și a românilor, context în care a afirmat că nu a făcut niciodată compromisuri cu arta sa la nunți sau petreceri.

„Nu am făcut compromisuri niciodată cu arta mea la nicio petrecere, la evenimente, la nunți. (...) Am considerat că locul meu este pe scenă, în fața reflectoarelor. Mi-am respectat misiunea, harul pe care ți-l dă Dumnezeu, nu mi-am bătut joc de el. Știu că Dumnezeu trece și dă așa câte o mână de har. Pe unde trece îi spune lui Petru și se naște un copil cu har și după ani de zile trece și zice: 'Petru, nu am mai trecut noi pe aici?' 'Ba da.' 'Și nu am dat noi niște har?' 'Ba da, dar de la un timp a început să bea, stă prin cârciumi. Ia-i-l!' Când Dumnezeu îți dă har, nu ai voie să-ți bați joc de el. Ți-l ia. Eu nu mi-am bătut joc de harul meu dat de Dumnezeu, muncesc de-mi sar ochii din cap. Fac două turnee pe an cu acoperire națională, mă duc în locuri, am făcut un spectacol care se numește Lecția, o pledoarie pentru păstrarea tradiției limbii române și m-am dus în locuri unde de 30 de ani nu s-a mai întâmplat nimic. (...) Din păcate, eu sunt paralel cu cultura oficială de mult timp", a afirmat Tudor Gheorghe la evenimentul organizat în Capitală, informeaza Agerpres.

El a arătat că distincțiile pe care le-a primit de-a lungul vieții îl „împing în față".

„Atâtea lucruri frumoase s-au spus despre mine de-a lungul vieții, am fost și înjurat, dar mai puțin, recunosc, dar dacă nu ești înjurat, nu este bine, trebuie cineva din când în când să te înjure ca să-ți dai seama că mai ai lucruri de făcut. Lucrurile frumoase pe care le-ați spus despre mine mă obligă, faptul că voi primi această distincție mă obligă. Am primit multe distincții și toate acestea nu sunt decât un resort care mă împing în față. Mereu am fost întrebat ce mă ține, ce anume mă face să vin fața spectatorilor mei cu atâta varietate stilistică, nu numai melodică. (...) Eu am considerat că este mai bine să mă pun în slujba marii poezii. Mi-am depășit un orgoliu, zic eu, de oltean, dar să scriu poezii de dragoste, după ce citești o poezie splendidă de Arghezi, mai bine zic o cânt pe a lui Arghezi, lasă-le pe ale mele mai târziu. (...) Este o atitudine pe care am luat-o față de lumea în trăiesc și trăim", a mărturisit Tudor Gheorghe.

Despre concertul pe care îl va susține marți seară — "Îndrăgostiți fără noroc"—, el a spus că va încerca să se reinventeze și a amintit că, deși i-a cunoscut pe toți miniștrii Culturii, singurul care vine la concertele sale este Răzvan Theodorescu.

Tudor Gheorghe a arătat că și-ar dori să aibă sprijinul Ministerului Culturii în activitatea sa.