ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ambasadorului Finlandei în România, Paivi Pohjanheimo, a fost audiat la Comisia pentru românii de pretutindeni, scopul discuțiilor fiind aflarea detaliilor legate de cazul medicul român Camelia Smicală, căreia Barnevernet-ul finlandez i-a luat copiii.

„Observăm în acest caz încălcări ale legislației finlandeze în mod inclusiv, chiar dacă doamna ambasador și-a declinat orice responsabilitate de a comenta cazul respectiv. și am încercat să aflăm care au fost demersurile făcute de autoritățile finlandeze pentru a elimina toate încălcările care au fost înregistrate până în prezent. Spre exemplu, doamnei Smicala nu i s-a oferit un traducător, așa cum se procedează în orice țară normală. În plus, copiilor nu li s-a oferit un avocat din oficiu, așa cum prevede legislația finlandeză. Noi avem obligația să ne ocupăm de acest caz și să înlăturăm aceste nedreptăți”, a declarat președintele Comisiei, Constantin Codreanu, citat de Agerpres.

Pohjanheimo a precizat că aspectele legate de viața privată a unei familii nu intră în competența Ambasadei Finlandei. „Nu avem mandatul necesar pentru a obține informații detaliate în ceea ce privește un caz legat de protecția copilului și acest lucru se datorează și aspectelor legate de protejarea confidențialității datelor personale. Revine instituției locale de protecția copilului să decidă care este interesul superior al copilului”, a spus ambasadorul.

O delegație a deputaților Comisiei pentru românii de pretutindeni se va deplasa în Finlanda pentru a discuta cu autoritățile din această țară despre acest caz.

Din 2015, de când situația Cameliei Smicală a intrat în atenția opiniei publice, este pentru prima oară când se implică autoritățile din România.